De carte infiat...
Ochiul lucid al Cărții îmi disecă
Și îmi traduce gându-nnoitor
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.
De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărții când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Și pentru ea sunt sabie și scut.
Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe
Zgârcit cum este, totuși ne împarte
Câte puțin din avuția sa...
Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aș vrea să cred că m-a visat o carte...
sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.