Francesca
Te-ai ivit din întunericul nopții
Și-aveai flori în mâini;
Acum vei veni din vălmășagul oamenilor,
Dintr-un vârtej de discuții.
Eu, care te-am văzut în centrul lucrurilor esențiale,
Am fost furios când i-am auzit rostindu-ți numele
În locuri comune.
Aș fi dorit ca valuri reci să-mi spele mintea,
Iar lumea să se usuce ca o frunză moartă
Sau să fie luată de vânt ca un puf de păpădie,
Astfel ca eu să te pot întâlni din nou
Singură.
poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre furie
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- poezii despre dorințe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.