Mareea se ridică, mareea cade-încet
Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zorește către casă
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-așează pe-acoperiș discret;
Și marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi și albe, lip-lip,
Șterg urmele de pași înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.
Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemați de glasul rândașului, urgent.
O nouă zi se-înalță, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la țărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.
poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre întuneric
- poezii despre plajă
- poezii despre nisip
- poezii despre magnetism
- poezii despre devenire
- poezii despre apă
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.