Adevărat a înviat!
Soarele se ridica zâmbind din locu-i iar
Şi vântul mângâia flori albe răsărite
Din clipa în care Iisus cel plin de har
A înviat din morţi. Iar feţele cernite
Se luminau deodat' cu bucurie mare
Şi-n rugăciuni se cufundau smerite
Mult preamărind pe Domnul fiecare;
Luminile jucau pe feţele umbrite.
Măslinii au uitat de răni şi suferinţă
Iar flori nemaivăzute se legănau în vânt,
Iisus a înviat după făgăduinţă
Şi bucurie mare aduse pe pământ;
Pretutindeni vestea, în grabă, s-a aflat:
"Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!"
sonet de Radu Băeş din Adevărat a înviat! (2004)
Adăugat de Radu Băeş
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.