Singurătate
păsările nopții
fâșâie liniștea în stropi albi de răcoare,
vin de nicăieri tropote de zmei...
străine, trupurile noastre se caută disperate
în goana după adevăr
stăm stingheri unul
în fața celuilalt.
Cineva ne-a răpit dreptul de a fi fericiți,
chiar dreptul de a fi.
Lacrimi curg pe obrajii timpului,
acum,
când mitul lui,, împreună'' s-a destrămat.
una lângă alta, gurile noastre
străine și reci, părăsite de cuvânt,
se privesc.. Atât.... așteptând...
aruncând arar
săgeți grele de tăcere.
poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Magdalena Hărăbor. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre noapte
- poezii despre gură
- poezii despre fericire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.