Agamemnon [din public] a spus pe 15 februarie 2016: |
Matematica permite
să dai nulității
exact ceea ce merită:
pe ea însăși.
Împărțirea unui număr real
prin zero
este incompatibilă.
Cu o excepție.
Împărțirea lui zero
prin zero.
Care e compatibilă
și nedeterminată.
Și aici
e alt paradox.
Nedeterminare înseamnă
că rezultatul împărțirii
(cât)
poate fi oricât.
Vă dați seama?
Împarți un nimic
la alt nimic
iar rezultatul
are valoarea absolută
ecală
chiar și cu viteza
luminii...
E tare nulitatea,
dolofanilor... |
criticonul [din public] a spus pe 16 februarie 2016: |
Agamemnon, îmi place abordarea ta și aproape că aș fi în totalitate de acord cu ce-ai scris mai sus, dacă n-ar fi vorba decât despre paradoxuri de logică, nu și despre paradoxuri matematice. Abordarea nedeterminării 0/0 se face la limite matematice și este aproximativă, întrucât nu-i vorba despre punctul în care se anulează numărătorul și numitorul funcției raționale, ci-n vecinătatea acestuia. Paradoxul matematic ce-ți permite să-i dai nimicului ceea ce i se cade, implică existența unor infinituri de diverse mărimi. Există infinituri mai mari ca altele și acestea se impun în fața celor mai mici, care se neglijează. Și pentru ce? Pentru ca nimicul să o primească deasupra pe doamna sa nimicnicia? În Aritmetică și-n Algebră așa ceva-i interzis, (forbiden). Funcționează însă cu succes în politică unde o grămadă de nulități se cațără unul peste altul și primesc valori pe care n-au cum să le merite, dincolo de limitele legii și a bunului simț. Asta se întâmplă, așa cum zice mai sus, pentru că viață-i mai îngăduitoare.
Salve, amigo! E tare nulitatea, tare de tot. |
daniel stanciu [din public] a spus pe 16 februarie 2016: |
Matematica e adesea mai generoasa fata de nulitati decat politica. Vreo 6 de "zero" adaugati la vreo 3 insi mai acatarii nu formeaza un partid, dar cu asa un capital electoral (exprimat matematic) ai putea castiga alegerile. |