Neant
Doar florile mai adună
Lumina!
Tristețea e gri,
lacrima incoloră,
timpul e fum și cenușa-i uitată,
omul, neant.
Neant, viața toată!
Gândul e roșu
Cum roșie-i zarea!
Albastru răsare uneori, cerul.
Sângele cheamă la el
depărtarea.
Afla-vom vreodată luminii,
misterul?
Sămânța
în galben s-a-nveșmântat.
Embrioni verzi
mai germinează pământul.
Istoria lumii s-a tot repetat
și-n toate acestea,
suveran e Cuvântul!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.