Timpul curgea molcom în pofida șoaptelor nerostite. Mă priveai și simțeam cum zâmbetul tău mușca cu sete dintr-o dorință veche. Sufletul imi era aruncat in temnița dorințelor interzise. Negreșit, tu cunoșteai drumul spre o inimă straină de rațiuni ipocrite, într-un amalgam de gânduri târzii. Câteodată, o furie stranie cuprinde veșmintele iubirii. Știu, trebuie să plec. Totuși, in lumina proaspătă și rece a zorilor, tu pășești mândru în inima mea...
Andreea Palasescu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.