fixat pe un ceasornic

Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» – noi… eh!
… şi visătorii: «las că va fi bine» – ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăieşte clipa!»…. care?… deja trecu!

Să mi se dea un altfel de ceasornic
deşteptătorul să pornească-n viitor – ceru
«gândul responsabil cu speranţa» – dar dacă-i 11:59
şi gata, lepezi trupul
cine şi unde-ţi va purta trezirea?!

Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul ţiitor de garderobe, mime, gesturi» –
şi cu durerile n-ai teamă?!

Le vei dubla sau… chiar şi râsul!

Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?
… atât!
Ba nu, şi pleoapa – zise «gândul chimist şi răspunzător
de articulaţii» – ea coboară în trecut
la înălţare deja-i confuzie, nimic din ce era înainte
nimic din ce va fi după…
un flash şi iată doar în el încape şi gând şi faptă
iubire şi agregări
Ne-ar mai putea mira minunea Big-Bang-ului? Da.
Am dorul
neputinţa de a întinde-o mână
spre prieteni, spre lacrima femeii, suspendată
spre coapsa ei, iată ce-ar însemna
prezent!
… incoerenţa nu-i niciodată întâmplătoare!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!