îţi scriu poeme în rune
curba lumii astrală
e închisă-n în cerc
sau în spirală, iubito
tăcerea în labirint
în fâşii se destramă
sunetele plesnesc nebune
ţipătul în două apune
îţi scriu poeme în rune
timpul în somn mă-nghite
misterul unui ţărm mă cuprinde
în depărtări se clatină
şi noaptea cu luna de platină
şi a patra dimensiune
şi veşnicia lucrurilor, iubito
arunc cu pietre în destin
melci însângeraţi pe retină
mi s-a oprit inima, femeie delta
în praful cosmic văd rotiri
moartea în voaluri veghează
lumina ca o coardă dansează
într-un mănunchi de raze
un şarpe se modulează
trecând printr-un tunel de forme
nuanţe de jad, stinse iubiri
lacrimile tale în noapte mă ard
aud cuvintele din poeme
în imperiul furtunii cum cad.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.