| Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 1 aprilie 2016: |
Uite unde zăcea supraomul lui Nietzsche! Nobilul de el! Moare de rușine când se apropie de oameni!
Să înțeleg că autorul nu se consideră om? |
| Agamemnon [din public] a spus pe 2 aprilie 2016: |
Înțeleg să vă rușinați
când vă apropiați de o femeie
fără a avea ustensilele
pregătite. |
| Yorick [din public] a spus pe 2 aprilie 2016: |
Apropierea de un (alt) om este, la urma urmei esența moralei creștine.
Dar dacă te apropii de acel om cu ochii cât cepele la buzunarele lui,
la creștina care, eventual, în secondează, sau ca să-l trăznești, parșiv
și fără un motiv anume, cu cazmaua peste gulie, apoi asta chiar că ar fi
recomandabil să te conducă la severe procese de conștiință și detașare
psiho-somatică nobilă. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 2 aprilie 2016: |
| Ceva e neclar in acesta interactiune. Nobltetea cui? A celuilalt care e om sau a lui care e altceva? In primul caz nobletea nu genereaza rusine, ci admiratie. Contempli umanitatea celuilalt si prin apropiere ai de castigat (indepartandu-te de alceva-ul care iti e propriu). Daca nobletea e a celui care se jeneaza teribil (aproape mortal din punct de vedere moral, adica total inofensiv pentru trup) atunci situatia devine tragi-comica. Tipul "nobil" se crede mai elevat decat omul cu umanitatea lui failibila si anacronica. Zeul (sau supraomul invocat de supradimensionatul homo giganteus) se apropie de om si se indeparteaza de sine, deci decade. E jenant intr-adevar, da nu se poate vorbi de un pericol mortal. Zeii sunt nemuritori chiar daca fac conversatie cu muritorii si se dedau la interactiuni non-verbale cu muritoarele. Iar despre supraoameni ce putem sa spunem decat isi dorm somnul livresc (si etern) in cartuliile unui neamt inteligent dar cam exaltat. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 2 aprilie 2016: |
Simple deducții:
Autorul trăiește.
Înseamnă că n-a murit de rușine.
Asta înseamnă că nu s-a apropiat
încă de vreun om.
Cine nu s-a îndepărtat
puțin de sine
e robul unui narcisism
total.
E greu de găsit
umanism
la un autor
care nu s-a apropiat niciodată
de oameni.
Jos jobenul! |
| Agamemnon [din public] a spus pe 2 aprilie 2016: |
P.S.
Adevărata noblețe
nu se poate manifesta
decât față de cei de lângă tine.
FAȚĂ DE OAMENI!
Narcis nu era nobil.
Și nimic nobil
nu găsești în existența sa.
Chiar titlul ciclului
"Flori de spirit"
e narcisist.
E suficient
să miroși această floricică.
Dacă cineva simte spiritul
e rugat să ni-l arate și nouă!
Flori de spirit,
sau floricele de porumb? |
| Yorick [din public] a spus pe 3 aprilie 2016: |
Coleg Stanny,
Într-adevăr îi ceva cam neclar în interacțiune. Aia nestabilită de dumneavoastră
cu noi. Adică ne-ați cam lăsat cu ochii în somnul livresc. Și în coada peștelui.
Că nu precizați șohan despre ce supraindivid vorbiți și nici care-i neamțul ăla
telijent și cam ciudat-exaltat pe care-l contextați dumneavoastră, dar noi nu!
Vorbiți cumva, pur și simplu, precum Giganticus, de Nietzsche, inamicul
divin și ciudatul exaltat care se credea, la un moment dat, ștab peste prerogativele
și recipienții cu trăscău ai sărmanului Dionysos?
Al cărui supraom, deși toată lumea crede contrariul, nu era altceva decât un mic
tăntălache, mirositor, precum tăurașul Fernando, de floricele prin sutienul naturii,
autovârât la izolator, fără tabletă, laptop sau smartfon, doar cu un amărât de mobil,
acela de-ași stăpâni pohtele, umilințele sau virtuțile (dacă va mai fi posedând)?
Poate că, în reputata dumneavoastră indigestie proletcultistă, vă gândeați la
alt neamț sadea, pre numele de familie Marx, care ne-a exaltat vreo >45 de ani
cu acea fofârlică a conștiinței dusă la superlativ, un tip cam dezordonat și puțin
cam chiulangiu în timpul lui liber, dar cam la mila generoasă a colegilor, în rest.
Și omul lui corespunde; este acel tip de supraom nou, cu gândul la munca după
necesități, imun la sex, religie, minoritate sau rasă, târât de-a lungul existenței sale
prin hățișurile ascuțitelor lupte de clasă, lupte libere din care numai cei mai
forțoși supraoameni au ieșit teferi și întregi la minte și trup (mă refer la
combatanții efectivi), care era ușor ideologizat în ideea că proletara sa conștiință
va triumfa atât timp cât el însuși + tovarășii, bineînțeles, vor putea să stea călare,
mai abitir ca rodeomen-ii capitaliști, în șaua legilor sociale care încercau, parșiv,
să-i cam trântească de mocirla gulagurilor alea ulterior canceroase și jivagoistice.
Dar dacă vă referențiați la des-invocatul dumneavoastră Kant, cam neamț și ăsta,
tot neînsurat vreodată, cu pașaportul neridicat de la Serviciul de pașapoarte
prusac, exaltat până în ultimele clipe (Noa las că-i bine!, vă amintiți?)
Pentru că și la el puteți stabili un rendez-vous cu supraomul. Adică genul ăla super-
conștiincios, care își face perfect datoria, este totalmente neinfluențabil, nu dă
nimănui la gioale, este altruist și rațional, și deși are velociped, pe care și-l
repară singur, merge per pedes la serviciu, respectă toate legile și prescripțiile de
pe tot felul de cutiuțe și etichete, este... ce s-o mai lălăim, un supraom mai
mult decât veritabil. Că unde... doamne iartă-mă, mai găsești așa ceva?
Că nu ar fi exclus să vă fi referit, dogmatic și deluzoriu, la Franz Beckenbauer,
van Beethoven sau Baron Fouqué. Așadar, despre ce vorbim noi aici? |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 3 aprilie 2016: |
| Domnule Ioric. Aluzia era transparenta pentru un om cat de cat atent si ancorat sinergic in meandrele culturii generale. Domnul Gigantelu alias homo giganteus (aici vi s-au terminat racordurile sinaptice) facea aluzie la supraom, iar supraomul e prasit de Nietzsche cu nevasta-sa Imaginatia (speculativa). Marx si fabrica lui de pompe funebre (numita marxism) inventeaza "omul nou" ( multilateral si monofunctional), iar Kant il stoarce de om de seva lui empirica pana obtine o coaja (forma) universala de umanitate, un cadavru admirabil, sublim chiar, dar nitelus cam mort. |
| Yorick [din public] a spus pe 4 aprilie 2016: |
| Ce spui Franz? De unde recorduri sinaptice? Eu nu am decât racorduri flexibile. La chiuveta din bucătărie. Nici alea nu-s ale mele, ci ale speculativei de nevastă-mea, că ea este dialectica familiei. Io figurez doar ca metafizic, la întreținere. |
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a