Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Votează! | Copiază!