Îmi zâmbeai

Îmi zâmbeai atât de trist şi-atât de greu,
între noi creşteau secunde reci,
ştiam că va veni clipa să pleci
şi-n urma ta, doar ploaie şi rateu
şi umbre răstignite pe pereţi,
cuvinte aruncate de străini
vezi, nu mai e timp să fim senini
plecarea ta îngroapă două vieţi
şi caruselul nostru se dezbină,
nu poţi pleca, e toamnă şi rutină
şi bruma răscoleşte dimineţi.
Îmi zâmbeai atât de trist şi-atât de greu
aveai un dor încremenit în tine,
nu poţi pleca, tu ştii atât de bine
suntem legaţi de-acelaşi curcubeu.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!