Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Şi vineţie este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Se-aude glas şficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminţi şi cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Şi vineţie este-ntreaga zare
Şi ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe uliţe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag şi călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin şi pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci şi a gutuie coaptă...
Vuieşte vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Şi printre brazi, mulţime de copii,
Aşteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aştept pe moş şi eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
Să fiu acelaşi prunc de la-nceput.
Mă rog să ţină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuş, la colindat.
Spre transcendent, şuviţe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Şi brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Sfielnic, îi aud la uşi cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăţi colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Şi farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
Să pot şi eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas şficuitor de bici!
Pe ia mea ţesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Şi soarele de negre nopţi cernit,
Valuri de grâne, macii din cosiţe,
Argintul de pe fote şi altiţe...
De le-aş avea în dar de Moş Crăciun,
Aş fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici şi străbunici,
Să prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea să-ţi alungi...
Dar timpul trece şi-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoţii de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas şficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioşi la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Şi vineţie este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!