Aștrii
Luna își revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali și seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopții, triumfală.
În zori, Soarele-n veșmânt de gală
urcă-n tării rotund și zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...
Când ceru-i tulbur, irizat cu tuș,
când în apusuri se duce la culcuș,
Soarele-ncălzește, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.
Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai crești viețuitoare?
sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre creștere
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre astre
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.