De toamnă
E toamnă, surâsul tău s-a transformat în mit
Cad ploi ca-ntr-o perfidă rătăcire,
Și te întrebi de-a existat iubire
Și ce păcat de moarte-am săvârșit.
Ne rătăcim prin sute de perechi
Cuprinși de amnezii ce n-au cădere,
Și picuri mari cu iz de mângâiere
Ne-așează Bach și Mozart în urechi.
Și totuși, ne iubim cu flori de toamnă
C-o ultimă risipă de tăcere,
Eu știu că din iubire iese miere
Și ochii tăi, ca două mări sunt, doamnă.
poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adrian Abrudan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre miere
- poezii despre flori
- poezii despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.