Trebuie să reînvățăm albabetul acestor lucruri
Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârși orice.
Făurești o sabie, făurești o lance,
Făurești copite de cai morți,
Dar săvârșirea noastră
Și săvârșirea veacului acesta
Și-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârșirea nu ne duce numai la sfârșit,
Ci și la desăvârșit
Cu chinuri vom săvârși
Călătoria noastră trudnică
Prin viața asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâșită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârșirea tinde să se desăvârșească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
Așa după cum arta abstractă
Descinde din arta primitivă.
Este o luptă
Între fructe și frunze,
Între rost și rânduială,
Între rădăcini și lut,
Noi trebuie să avem
O bună dispunere
Înlăuntrul nostru,
Sau o raportare bună față de Dumnezeu,
Față de viață,
Ele toate dansează înlăuntrul nostru.
Carnalul dispare atunci
Când ele bat pământul
Ca să audă duhurile.
Aici se predau chei fermecate
Ca să se deschidă ușile raiului,
Tatăl meu tăia pâinea
Ca pe un soare
Și ne dădea nouă copiilor
Și viața era frumoasă
La porțile cerului
Acum lipsește firescul, iubite,
Trebuie să reînvățăm alfabetul
Acestor locuri de basm și suflet.
Pe poartă intră și buni și răi
Poarta mică are un singur scop
Pe acolo voi pleca eu în lumea mare.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rai
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.