Îmi spun...
Azi ploaia îmi va șiroi prin gânduri,
Nu tu, iubire care nu mai vii
ca să îmi ștergi torentele din rânduri...
Nu-mi mai citești cuprinsul, nu-mi mai scrii
poeme pe bărcuțe de hârtie,
nu-mi mai împachetezi niciun refren
în foi albastre de melancolie
și nu cobori senin din niciun tren
în gara noastră..., singura în care
au mai rămas zorele la ferești...
Azi ploaia îmi va duce la culcare
umbra tăcută, depănând povești
din ghemul unei veri tot mai ciudate
ce înrămează arșiți și răcori
dar mâine... îmi vei fi din nou în toate
speranțele, iubire ce mă dori...
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.