Ultima cărare

Spun plopilor ce ţie nu ţi-am spus,
Ei înţeleg misterul lacrimei ce cade...
Când m-a durut, eu am privit în sus
Şi n-am simţit că focul tău mă arde.
Pe cruci de vânt am răstignit iubirea,
Iar toamnele au plâns în locul meu,
Credeam că numai tu şi nemurirea
Îmi veţi lăsa pe cer un curcubeu!
Mi-am aruncat azi gândurile-n mare
Şi am fugit ca un nebun pe ţărm...
Nisipurile-ţi cântăreau orice trădare
Şi-am vrut numai o dată să adorm.
Trezit de fluturi albi privesc în zare,
Cu amintiri copilăria mă-mpresoară...
Cad frunze triste, de ce mă doare
Această adiere cu pas de domnişoară?
Mă simt uitat pe un tărâm de gheaţă
Pe unde trenul visurilor n-a trecut,
Prin colbul timpului, mai caut o speranţă,
Însă, destinul meu este şi surd, şi mut.
Te strâng în palma mea ultima dată
Ca pe-un inel găsit pe fundul unei mări,
Apoi te las să uiţi ce-a fost odată,
Să risipeşti iubirea mea în patru zări.
Eu voi pleca fără să-ţi spun nimic,
Iar toamnei-i cer o ultimă cărare...
Iau doar un felinar, cu el o să despic
Această noapte, ca o condamnare.

poezie de Daniel Luca (25 august 2015)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!