Vești târzii
Îmi lovește vântu-n geamuri,
Cu un zgomot sec și dur,
Învârtindu-se prin ramuri,
Prin copacii din-mprejur.
Vrea să-mi spună despre tine,
Cum că de departe-mi vii,
Să te-aștept cum se cuvine,
Ca-mi aduci doar bucurii.
Numai că-i... târziu acum...
Așteptând ani în neștire,
Îmi ajungi când scriu postum,
În romanul scris "IUBIRE"!
Te-așteptasem viața toată,
La fereastră pe furiș,
Cu privirea-nrourată,
Să-ți văd pașii pe prundiș!
A trecut atâta vreme...
Nopți și zile de-așteptare...
Fără nimeni să mă cheme,
Dintr-a vieții resemnare!
Și nimic nu-mi mai e verde
Nici chiar ziua nu-mi străluce!
Noaptea, luna-n nori se pierde,
Muguri, floare n-or s-apuce!
Să te-aștept, parcă n-am vrere...
Obosit-am în vedenii...
Ochii mei fără putere,
Zac pe vise, sumedenii!
Spune-i vânt să se întoarcă,
Spune-i să rămâie-n pace!
Vraja nopților să-mi toarcă,
Și-ntr-o stea mă voi preface!
Spune-i să nu fie trist,
Ci să-și vadă-n față mersul,
C-om purta în suflet CRIST
Și pe aripi Universul...
poezie de Anna-Nora Rotaru
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.