* * *

Învârtejite frunze se destramă
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea

Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.

În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.

Aşa de treaz, eu încă niciodată
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.

Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?

poezie celebră de Serghei Esenin (1918), traducere de George Lesnea
Adăugat de Monica
Votează! | Copiază!