Un vid ce pustia spațiul, sufletul
îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenți,
întinși să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism și de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție,
de mult mi-aș fi ieșit din minți
și mi-aș fi zburat creierii.
am citit enorm toată viața,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărți,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,
un fel de scăpare de sine.
în lipsa lui, aș fi murit de urât,
un urâtul ce mă topea pe picioare.
urâtul mă cuprindea iarăși,
acel urât pe care l-am cunoscut
în unele duminici ale copilăriei,
care apoi mi-a devastat adolescența,
un vid ce-mi pustia spațiul, sufletul
în mine melancolia curgea valuri, valuri
nu mai puteam suporta lumea ca lume.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viziune
- poezii despre viață
- poezii despre urâțenie
- poezii despre temperatură
- poezii despre suflet
- poezii despre scepticism
- poezii despre poftă
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.