Timpul tot plânge după noi
lumina s-a şerpuit să iasă
prin gura peşterii, iubito
spre o nouă agonie
trimite câteva furci curcubeului
cântă prin vertebrele arborilor
scutură de candori şi vise
trupul meu de smirnă şi tâmâie
se trezeşte dimineaţa lângă mine
pe cartea ta de versuri, iubito
scrise de mine cu praf din stele
se prăvălesc tăcute pe podea
îmbrăţişate, sonetele mele
dimineaţa- languroasă femeie-
aruncă spre mine catifelaţii nuri
cad secerat în prejma senzualei ei guri
este tragic de frumoasă
ca tine iubito şi la fel dumnezeie
păstrează ascuns soarele
în rochia-i pictată de curcubee
se dezbracă de ea printre ploi
prin ţipetele sângelui îţi ia locul
doar timpul spânzurat, iubito
tot plânge după noi.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.