Îți mângâi chipul, pielea parfumată și mâinile puternice. Vibrația zâmbetelor tale ademenitoare trezește în mine ecoul surd al dorințelor. Aparțin gândurilor tainice și orice formă de împotrivire se dovedește a fi inutilă. Pașii grei străbat potecile sufletului meu pe același drum străveziu, îmbrăcat în frunze ruginii și eu te aștept, dezgolită de furtunile interzise ale depărtării. Vreau să fiu a ta, să închid porțile supunerii acceptate, înlocuind-o cu aceea concepție de posesie irezistibilă. Cu mâinile goale, lipsindu-mă de bogății efemere, găsesc necesar să-ți demonstrez iubirea printr-o abnegație totală. Fără regrete, rețineri sau puditate. Doar noi doi, acele suflete călătoare, ce s-au oprit să se odihnească la marginea unui apus de toamnă...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.