năluca

mă ţine o nălucă lângă proră
frate cu vântul şi cu frica soră
sub val încerc să ascund aripa tristă
mă las ros – mai toate mi-au ieşit pe dos
în drumul dus voi trece în destin de pescăruş
nu-i niciunde drum, întors alunec
în orizont de aramă
simt în piept glas de mamă stins
nu caut înadins să smulg din vise coapte
seva – nu-mi pasă nici de-oi fi
zi ori noapte ori anotimp
nu rup din amintiri, ostil, petale,
nici pistil de aur sub semn de faun.
fără să ştiu am fost în mare amară marinar
o oră, ultima rugă rostită lângă proră
linişte din apele străine,
hrănindu-se cu mine azi
cu tine mâine…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!