Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta și câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele pașilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Oprește timpul și lasă-mă să-ți cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineață senină de septembrie...
Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.