Amintire tristă
După ce te-ai hotărât să vii în casa mea,
Nu te-ai plâns niciodată că suntem săraci.
Până aproape de miezul nopții, de fiecare dată,
Ne luam mic dejunul, până după miezul zilei.
Nouă sau zece zile mâncam murături,
Apoi, o zi, aveam carne uscată.
La răsărit și la apus, am împărțit optsprezece ani
Împreună bucuriile și necazurile.
Așteptând o sută de ani de iubire,
Cum aș fi putut să-mi dau seama că într-o seară vei pleca?
Îmi amintesc încă acel ultim ceas,
Mă strângeai în brațe, dar nu puteai vorbi.
Deși acest trup mai supraviețuiește,
La sfârșit vom fi pulbere împreună.
poezie de Mey Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mey Yaochen. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărăcie
- poezii despre supraviețuire
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.