Sunt culturist, peltico (parodie după "Sunt tânăr, Doamnă" de Mircea Dinescu)
Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce își sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Și-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!".
Sunt culturist, peltico și beau engros Red Bull,
Așa îmi cere rangul... Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.
Sunt culturist, peltico. Am biceps fabulos,
Tranșeele iubirii străbat ca o cometă
Și-ți defrișez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceață, subtil, c-o piruetă.
Sunt culturist, peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt îți tremură genunchii,
Adu-mi niște Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toți rărunchii.
Sunt culturist, peltico. Zici că m-adori. Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ți ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio și... la gară!
parodie de Florin Radulescu, după Mircea Dinescu
Adăugat de Rudy Valentino
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tigri
- poezii despre suflet
- poezii despre salariu
- poezii despre inocență
- poezii despre gări
- poezii despre comete
- poezii despre comerț
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.