Blestem împotriva elegiilor

Oh, dragoste, ce-i cu atâta argumentaţie?
Sunt obosită de toată vorbăria ta pioasă.
Mai mult, sunt sătulă şi de morţi.
Ei refuză să asculte,
aşa că lasă-i în pace.
Să nu-ţi mai calce piciorele prin cimitir,
ei sunt preocupaţi de moartea lor.

Fiecare aruncă întotdeuna vina pe ceva:
pe ultima litră de tărie golită,
pe cuiele ruginite şi pe penele de pasăre
care s-au prins în noroiul de pe pragul la intrare,
pe viermii care au apărut după urechile pisicii
şi pe predicatorul cel cu buze subţiri
care refuză să se prezinte când este chemat,
cu excepţia acelei zile pline de purici ţupăitori
când, decrepit, a intrat în curte
căutând un ţap ispăşitor.
M-am ascuns în bucătărie după săcoteiul cu rufe vechi.

Refuz să-mi amintesc de morţi.
Iar morţii sunt la rândul lor plictisiţi de toată tevatura asta.
Dar tu – dă-i înainte,
du-te, du-te, coboară
acolo în cimitir,
stai jos acolo unde crezi că se află chipurile lor;
sprovăieşte cu visele tale triste.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!