Bărbaţi ai Atenei

Nu ştiu, bărbaţi ai Atenei,
Cum veţi fi fost înrâuriţi...
De altfel, nici nu s-a cădea
Să vin în faţa voastră...
Drept, te-ai mistuit ca o lumânare
În sfeşnic, fără a crede în minunile lumii,
Ai dat şi fiarei un nume,
În jur – gropi comune, morminte,
Ce a trecut din tată în fiu,
Uri ancestrale, şi poate şi invers,
În rivers.
Mi-e frig, un frig al neiubirii,
Memoria a fost pulverizată
De un sinucigaş ce crede în zei-canibali,
Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele
Din ramuri grele, cântec sugrumat,
Ucise galbene gazele, eu mângâi orga
Purtătoare de spaţii, nu fierbeţi clovnii,
Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde,
Numai cel cu carapace merge-n linişte şi pace,
Creierul nu se mai mişcă, trepanăm cu-o toporişcă,
Toporişca e de zahăr, că ţestoasa este mahăr.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!