Gânduri de veci
O lume împietrită-n așteptare,
Ascunsă-n cimitirul de pe deal,
În locul de odihnă ideal,
Îmi zace îngropată, la picioare.
Cum pot acum, în armonie, oare,
Dormi aici, tăcuți și mici și mari,
Bogați, săraci, inculți sau cărturari,
Și cei ce-au vrut odată să se-omoare?
Le dați pomeni? La ce folos mâncare,
Când sunt grămezi, cei puși la ajunat
Căci pentru cer nimic n-au adunat,
Robiți de pământeasca alergare?
Însemne, cruci și pietre funerare,
Ba nici măcar atâta nu au toți,
Măcar ca unii fost-au niște hoți,
Azi, doar țărână, lut pentru urcioare.
Spre groaza judecății viitoare,
Și voi pășind prin viață, vă-îndreptați
Alăturea să fiți, de răposați,
Oricât ați vrea, nu veți scăpa nicicare.
Aminte ia, făptură muritoare,
Te pregătește ndată pentru veci,
Căci nu se știe clipa-n care pleci,
Iar sufletul rămâne, el nu moare.
poezie de Ionel Adrian Gugea (8 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre prezent
- poezii despre picioare
- poezii despre mâncare
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.