Ochii care nu se văd
Ochii care nu se văd, se inventează,
Iubito, nu mă considera un copil prost,
Iubirea noastră nu s-a stins, ea nu încape
Într-o glastră smălțuită, nu încape în Univers,
nici în plânsul de miel al unui vers,
iubirea noastră nu există, ca și poezia,
ea este transcendentală, ce nu se naște,
nu moare, chipul meu seamănă cu cel al lui El Greco,
mă retrag în timp și spațiu, cuvintele pot fi aripi, ghiulele,
minciunele, subapreciezi, oare, miezul chestiunii?
Eu nu mă îmbăt cu complemente, lichioruri, mente,
Unele drumuri se întretaie, vin tâlharii și te despoaie,
Dar eu păstrez icoana, eu cred,
Am un suflet de ied.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.