Zăpezi eterne plâng
Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.
Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.
Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.