Zăpezi eterne plâng
Privesc cum soarele sărută pământul
și mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul își cântă anii
din flaut subțire de trestii.
Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.
Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
și-n liniștea nopții ascult
zăpezile eterne cum plâng.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- poezii despre râuri
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.