Ce zici?

şi sinele şi sinea acum alungate
şi dezidirile şi insomniile
şi inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
şi cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi şi inconştientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ţi-au erodat imaginaţia
tu singur nu exişti
nici nu mori, nici nu trăieşti
neputinţa ta de a mă aşeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
şi acest timp static
bănuit ca fiind al nostru,
naşte suspiciuni.
(bine bătrâne, este mai bine
să te adânceşti într-o vodkă),
eu o să ies în balconul poeziei
şi o să privesc luna cu obrazul plâns
sau cum se rătăcesc cuvintele pe străzi,
poate o să-mi ningă,
ce zici?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!