Și-mi omori sub tâmplă visul
N-am mai văzut dansând pe gura mea
Pleoapa vederii verde
Și câmpul fraged fulgerat de-o stea
Și soarele însângerat după sărut
Și înserarea-n coastă m-a durut
Căci am văzut îngerul tău mut.
Și-mi omori sub tâmplă visul
Cade peste suflet umbra-ți
Nu-mi mai cânți în coasta mea,
Nu mai trec năluci pe șa,
Nu mai vrei s-aprinzi cu gura
Focul ce-l făcea arsura,
Sprijineai cu ochii bine
Fulgerele-n înălțime
Și picioare fluturau spre stele
Ne săreau din stei inele.
Nu se mai ivesc mirate, diafane
Gene negre, ceruri albe
Tâmplele arse de soare
De ce nu oprești secundele cu gura,
De ce nu-ți mai simt în ochi arsura?
Anotimpurile din mine revărsate
Colorează câmpuri, ard strigând
Se prefac în păsări rând pe rând
Stau în jurul nostru ceruri tot mai largi
Cerurile mele diafane și cerurile tale vagi.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.