Am învățat că se moare
Lacrimile - păpuși de ceară
Așezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămași,
De licărul de speranță din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile națiunii...
Rodul suferinței a încolțit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a așezat bruma tăcerii.
În întunericul existenței,
Orbi sau orbiți, își caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care
Cei de acum,
Au învățat că se moare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre moarte
- poezii despre țări
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre suferință
- poezii despre păpuși
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.