Stare

Vezi?! Fericirea-i mărginită
Şi strânsă-n cioburi de dureri...
Azi singură-s... şi plâng, măicuţă!
În vadul fiecărei seri,

Torc caierul înţelepciunii
Şi nu ştiu unde am greşit
Şi ard în sufletu-mi tăciunii
C-atât de tare v-am iubit.

Torc caierul înţlepciunii...
Tot plâng, că singură-am rămas,
Râvnind amar la fericire...
În moarte voi găsi popas.

Mi-e pleoapa grea şi trena nopţii
Pe umerii-mi, mai greu apasă.
V-aştept copii, v-aştept, dar sorţii
De gândul meu, de mult nu-i pasă.

Şi-atunci ce rost în astă lume
"Afi", când este în zadar...
De ce o viaţă-n plecăciune
Cu gust atâta de amar?!

Vezi?! Fericirea-i mărginită,
Iar eu m-am abătut din drum,
De-aceea sunt nefericită...
De-aceea maică, plâng acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!