Cununa de spin
Când m-ai găsit, Iisuse, zăceam aproape mort,
Fusesem jefuit de bani, de haine și de tot,
Deși zăceam acolo de prea mult timp Stăpâne,
Doar Tu m-ai cercetat și am văzut că-i bine.
Cu mila Ta cea multă de răni m-ai lecuit
Și de-atunci Milostive prin lume Te-am însoțit,
Am sorbit învățătura din graiul Tău cel sfânt,
Ți-am văzut minunile făcute pe pământ.
Am ramas uimit când pe morți Tu i-ai înviat,
Pe orbi, pe șchiopi, pe muți, pe toți i-ai vindecat,
Din voia Ta divină și numai cu cuvântul
S-a potolit marea, s-a liniștit și vântul.
Când Te rugai acolo pe Tine Te-am văzut,
În grădina din Ghetsimani când Iuda Te-a vândut.
Am plâns cu lacrimi amare apoi când am aflat
Că fără pic de milă la moarte ei Te-au dat.
Te-am însoțit, Iisuse, la moartea Ta de chin
Și-am sărutat cu durere cununa Ta de spin,
Ea astăzi e la mine, e comoara ce-o iubesc,
Am să Ți-o dau, Iisuse, când am să Te-ntâlnesc!
poezie de Constantin Rusan din Vino, Doamne
Adăugat de Constantin Rusan
Votează! | Copiază!