Amintire cu Bob Dylan

Încă n-a sunat de dezgheţ,
n-a sunat de lumină, iubito,
îmi vorbeşti de Bob Dylan,
de Amalia Rodrigues, degetele
îţi alunecă ca pe clapele unui pian
sub versurile lui Robert Marteau:
"Ah, sunt în centrul lumii;
fluturii se-neacă-n rafale,
le simt aripile,
chiar colbul gingaş şi desenul"...

Bucură-te, îmi spui, jucându-te
cu lumina cârlionţată a veiozei,
cum obişnuieşti cu cerceii – şi noi,
da, şi noi, suntem în centrul lumii;
Yves Montand, cântă, ciuleşte urechile,
iar peste o clipă, cine ştie, cu Ungaretti,
vom arunca seminţe porumbeilor
din Piaţa San- Marco.

O, dacă vom fi cuminţi,
ne va primi în audienţă
însăşi Statuia Libertăţii...

Încă n-a sunat de dezgheţ,
n-a sunat de lumină, iubito,
dar tu m-ai adus în centrul lumii,
atât de simplu,
jucându-te cu lumina
cârlionţată a veiozei...

Demiurg de privelişti

Niciodată nu se hotăreşte îndeajuns,
niciodată nu-şi pune oprelişti,
rege peste vremelnicia trupului uns,
sufletul e stăpânul suprem –
demiurg de privelişti...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!