Sub burniţă

Înainte de a ieşi din casă
şi de a întoarce cheia în broască,
de a-mi arunca privirea spre cutia poştală
şi a mă lăsa lătrat de câinele vecinului,
îmi apare în faţă o stradă care se pietruieşte;
la fel, de câte ori mi se spune ceva despre certitudine
văd pietruitori lovind şi potrivind din ochi
cubul acela de piatră rece şi dur, în genunchi,
sub burniţa toamnei.

Bat - şi nu întreabă nimic. Pentru ei
trecătorii înseamnă numai picioare;
au îmbătrânit şi strada nu va fi teminată niciodată –
asediaţi de guri cubice, de grămezi de nisip,
gata să le rumege identitatea.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!