Sunt douăzeci și cinci de ani de când nu mai slujesc la altar și nici nu voi mai sluji, nu fiindcă mi s-ar fi interzis, cum eminența dumneavoastră se poate informa, ci din propria hotărâre, din cauza unei suferințe care, de când m-am născut, îmi îngreunează respirația. De îndată ce am fost făcut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am încetat din pricină că această suferință m-a silit în trei rânduri să părăsesc altarul fără să fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar. Am fost în trei sezoane de carnaval la Roma, pentru operă, după cum știe excelența voastră, și nu am slujit niciodată; am cântat în teatru cu vioara și se știe că însăși Sfinția Sa a voit să mă asculte și cât de mult mi-a mulțumit. Am fost chemat la Viena și nici acolo n-am slujit vreodată. La Mantova am fost de trei ori în serviciul prințului de Darmstadt și de asemenea n-am oficiat.
Antonio Vivaldi în scrisoare adresată marchizului Guido Bentivoglio
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre suferință
- citate despre vioară
- citate despre teatru
- citate despre sfârșit
- citate despre serviciu
- citate despre religie
- citate despre naștere
- citate despre muzică