Pierdere

Mireasă-n valuri de argint
Sculptată-n arca veşniciei,
Cu val de stele te alint,
Te-nalţ în cântul rapsodiei,

Veghez să-ţi fie somnul lin
Şi noaptea pasăre măiastră,
În dimineţi să ne-nfrăţim
Tăcut, cu-ntinderea albastră.

Corola florilor de crin
Să-ţi fie voal peste ocean,
Iar când la tine am să vin,
Cu-ntreaga fiinţă să te am,

Să mi te dărui ca un vis,
Mărgăritar şi chiparoasă,
Căci tu iubita mea, rămâi,
Eternă şi cea mai frumoasă.

Nu-s stânci în inimi, nici nisip
Ca-nfiorarea fiinţei noastre,
Nici păsări vii fără de chip
Şi sângeri de apusuri caste!

Din stele aurul s-a scurs
Pe tălpi, în suflet şi-n privire...
Dar vezi?! Mireasa mea, te-ai dus
În marea mea nemărginire...

În rugul de sărut mă ai
Cu fiecare amintire...
De ce-ai plecat?! De ce?!
Ştiai că sunt nimic fără de tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!