Cernite ciori...
Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...
Cârdul se așeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieșit
din cuiburile lor... rămase nude.
Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-și ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile și ciocul...
Un "maidanez" trezit din somnolență,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muțit...
sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre turism
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre promisiuni
- poezii despre parcuri
- poezii despre nuditate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.