Iarna străină
Aș vrea să plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemnițat în lacrimă și gheață,
Singurătatea-n soartă e rece și haină,
În gheare fără milă pe dată te înhață.
Ascult cum bate vântul și șuieră la geam
Necruțător îmi culcă simțirea la pământ,
Mă simt al nimănui și vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet și nerostit cuvânt.
Neputincios pășesc în colțul fără umbră
Și ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
Mă rog cu umilință să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.
Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci și-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coș cu mere roșii și nuci, să fie multe.
Iar taica se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător așteaptă copiii toți și frații,
E primitor și vesel de i-ai bătut la poartă
Și-i place apoi să plece, la colindat pe alții.
Pe ulițe-i Crăciun și bucuria-i mare,
La oricare creștin e-o candelă aprinsă,
Un sfânt fior străbate divina sărbătoare
Și ne-nfrățim cu cerul, căci ușa e deschisă.
Dar visul se sfârșește și mă trezesc buimac
În camera pustie, cuprins de dor și frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet și tac,
Apoi cu îndrăzneală pe Domnul meu îl strig.
O, Doamne, Milostive, sunt doar un biet pribeag
Departe de-a sa vatră, de-ai săi înstrăinat,
Te rog Iisuse Doamne, du-mă pe-al meu meleag,
Să fiu de sfânt Crăciun pe ulița din sat.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.