Cutume

Chipuri triste... oncologie...
Moartea desenează pe feţe
Imagini nepermise şi dure -
Amare cutume.
Sângele a fost injectat cu amoniac,
Omule, biet saltimbanc!
Grimasa îţi întunecă chipul...
Se sfarmă Olimpul speranţelor tale...
Zeii au plecat la plimbare!
În cer îţi caută o înmormântare divină -
Chemare spre rădăcină.
Te-ntorci la esenţă
Suferind de demenţă,
Cu miopie avansată şi
Un cord dilatat până la extreme...
Sunt primele semne!
Îţi faci genericul propriei tale dureri,
Dar pentru toate astea, ce ceri?!
Finalul... lumina lăsată în falduri,
Îmbibată cu lacrimi şi farduri,
Feţe ascunse sub lacrimi
Ce nu le aparţin -
Sunt doar prefaţa unui festin.
Când tu vei dormi,
Ei te vor elogia
Ca pe un erou.
Şi inima lor se va auzi bătând pentru tine,
Ca ultimul clopot,
Mărindu-ţi numele...
Incest... pentru un bolnav modest.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!