La praznicul părerilor de rău

La praznicul părerilor de rău,
În faţa catedralei părăsite,
E-un singur uşier şi-acela-s eu...
Păreri de rău?! Ce să-mi aduc aminte?!

Mi-aplec genunchiul şi mă rog spăşit...
O candelă în mine încă arde...
Mă iartă pentru tot ce am greşit
Să pot pleca lumină mai departe!

La ciobul de icoană vechi şi spart
Îmi las apoi o lacrimă ofrandă
Şi-un lung şi parcă nesfârşit oftat...
Mă iartă pentru tot ce-s vinovată!

Altaru-i încărcat cu amintiri,
Cu fapte, cu visări... Împărtăşire
Vin ca să cer, apoi să îngenunchi
Către dumnezeiasca fericire...

Aud şoptit fior în urma mea...
Un înger mă atinge cu aripa...
Şi plâng... şi plâng... m-am spovedit tăcerii...
Ce blândă şi uşoară este clipa!

M-am miruit cu plâns şi plâng mereu
Şi sângele ceresc mi-a dat lumină!
Şi-n catedrala sufletului meu,
La praznicul părerilor de rău,
.............................................
E Duhul Sfânt, Iisus şi Dumnezeu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!