Ascetul
Exilat în sine însuși,
Un ascet uitat de vreme,
Primenind nemărginirea,
Pe cărări călca alene.
- Barba-ți lungă, barba albă,
Înțelenită de porunci
Și de neagra-ți sihăstrie...
Moșule, unde te duci?!
(Mă privește, îmi măsoară
Chipul cu privirea sa...)
- Merg la Ceruri, scumpă fiică,
La Iisus, la maica mea...
Drumu-n fapte se măsoară,
În porunci, în post, în trudă...
A trecut o veșnicie
De când sunt aici... Ascultă!
Mergi degrabă, te închină,
Roagă-te de-a se ierta
Orice neștiută vină!
Multă trudă vei avea!
(Am plecat... Privind la Domnul
M-am întors) Și sunt acum
Un ascet călcând alene
Pe-al nemărginirii drum.
Plâng... O nenăscută lume
Stă ascunsă-n fiecare...
Toți purtam străin, o cruce,
Pân la ultima suflare...
Treci spre lumi transcendentale,
Trecătorule grăbit,
Nu te adânci-n nămolul
Nemilosului sfârșit!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plâns
- poezii despre mamă
- poezii despre iertare
- poezii despre cruce
- poezii despre creștinism
- poezii despre barbă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.