Și-am plâns...
Și-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Și i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.
Cu giulgi brodat din aurul divin
Și chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veșnicie a pierit.
Și cât de mult l-am plâns... și l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopți de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui să privim...
Îngenunchem la alte veșnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeți.
Precum Iisus adesea suferim
Și ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierți.
Un pumn de oase pe pământ străin
Și generații noi ne-or arunca
Într-un abis, ca pe un suvenir
Trudit și inutil în lumea sa.
Deplânși actori în lumea de apoi
Cu-nțelepciune, trudnic fredonând,
Un plâns străin ce nu mai e cu noi,
În umbra unui neștiut mormânt...
Ce drept trecutul verbului "a fi"
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veșnicii
Într-un poem haotic și succint...
Despart în noapte două veșnicii...
Cu toți avem trecut și viitor
Și n-avem încă vreme "a muri"
Cât rătăcim și suflete cât dor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre verb
- poezii despre tuberoze
- poezii despre trandafiri
- poezii despre suflet
- poezii despre roz
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.