Poem cu pene de corb
Așezat de timpuriu pe o bancă pustie, lângă un copac opac
Își ridică privirea spre firmamentul întunecat și rece
Ca moartea de rece
Trist zărește și privește în ochi un corb care cânta,
Cam afon corbul, destul de afon
Iar el abia mai respira, ca de teamă
Foșnete se-auzeau, penele toate-i cădeau
Oglinda unui suflet pur reflectă un orb
Degeaba e colorat fastuos totul în jur
E un moment de iarnă uitată
Gândurile-l ard și-l bat ca un bici peste față
Timpul fuge, el e pierdut, pierde tot ce-a avut
Pierde trăirile grele, universul, flăcările nestinse
Pierde până și ultima suflare...
poezie de Roberto Kuzmanovic din Manuscris de poezii (2014)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.