Stele de catifea

În noaptea asta te aştept să vii!
Îţi scriu cu stele versuri argintii,
Te strig cu glas de clopot de izvor...
Nu simţi, de tine, cât îmi e de dor?

Sunt stele căzătoare ce se sparg,
Căzând timid, pe-al frunţii mele prag.
Tu te-ai oprit pe geana desfăcută
Ce am primit-o de la tine dar de nuntă.

În nemurirea ta tulburătoare,
În iris dezgolit de trandafiri,
Mi-ai oferit săruturi de culoare
Şi caste constelaţii de iubiri.

În galaxii de strofe, plâng castanii...
Sub floarea lor, de-un timp, am adormit,
Căci au trecut ca o furtună anii
Şi frumuseţea vieţii a pierit.

Nu mă mai cauţi să-mi oferi iubire;
Sărutu-mi rătăceşte-n univers...
Oferă-mi doar un strop de fericire
Să pot să dau vieţii mele sens!

Adorm tăcut la margine de lume;
Străin călăuzit de paşi de dor...
Mă cheamă glasul de îngropăciune
În labirintul morţii să cobor.

Tu nu-mi mai cauţi paşii, nici privirea...
În suflet cav, destin, te-ai îngropat...
De ce să te condamne omenirea,
Când eu, din disperare, te-am iertat?

De ce în pumnu-mi, lacrima-ţi să cadă?
E tulbure şi plină de nimic...
Ai rătăcit pe lespedea de piatră...
Departe eşti... Zadarnic te mai strig!

Vino şi frânge ramura tăcerii!
Presară trandafiri în gândul meu!
Aceeaşi fi-va lacrima durerii
Şi-acelaşi trup de piatră fi-voi eu.

Ai oferit pe-un strop de nemurire
Mormântul gol, de lacrimi presărat...
Poem rămas la margine de viaţă
Şi-n clipa cea din urmă te-am strigat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!